Trecut, prezent si viitor te inconjoara impreuna pe strazile care separa zgarie-norii de cladirile batrane de doua secole
In timp ce la noi caldura pranzului incepe sa devina neprietenoasa, in Sydney soarele tocmai apune, e deja ora sapte seara, iar temperatura e numai buna de-un hanorac usor. Cel mai mare oras al Australiei n-a reusit insa sa devina capitala, deoarece locuitorii din Melbourne nu s-au lasat pana cand nu s-a declarat drept capitala o zona aflata la mijlocul distantei dintre cele doua orase!
Se numeste ACT, prescurtarea de la Australian Capital Territory, Canberra pe numele ei. Asta nu inseamna ca australienii nu sunt pe lista celor mai prietenosi oameni din lume. Dar eu una nu m-as incumeta sa ma iau la intrecere cu ei in niciun domeniu… In materie de ospitalitate, nu avem de ce sa ne plangem. In Sydney trebuie sa stai cel putin o saptamana ca sa-i simti cat decat parfumul si sa-i vizitezi macar o parte din multele atractii.
Invitatie la opera
Aceasta cladire cu o arhitectura fantastica, inconjurata de ape incredibil de albastre, este simbolul orasului, atragand anual milioane de turisti curiosi.
Intre ape si zgarie-nori
Pe de o parte, portul natural la Oceanul Pacific – de altfel acesta a fost si motivul pentru care exista acest oras de la inceput – pe de alta parte, zgarie-norii spectaculosi printre care te pierzi, dar si cladirile vechi, martore ale unui trecut destul de zbuciumat. Asta ai ocazia sa vezi de la inceput daca te plimbi pe podul din port.
Partea de jos este deschisa publicului si o poti strabate gratuit – nu-ti ia mai mult de un sfert de ora, dar probabil ca vei dori sa ramai acolo mai mult. Exista si o parte mai inalta, de unde poti vedea orasul si mai de sus, dar contra cost. Asta te poate motiva sa-ti depasesti raul de inaltime…
Sydney a fost colonizat de englezi in 1788, fiind la inceput un loc unde acestia isi aduceau condamnatii pentru a-si ispasi pedepsele. Dar din punct de vedere economic nu era rentabil sa transporti detinutii jumatate de planeta numai pentru a-i tine la distanta. Asa incat, ei au primit sarcina sa construiasca noua colonie. Dupa ce si-au ispasit pedeapsa, multi dintre ei au ramas aici, si chiar au primit parcele de pamant.
Shopping de calitate
The Rocks este cea mai veche parte a orasului, cu cladiri care dateaza de prin 1850. Acestea au fost renovate si reintarite, asa cum e cazul restaurantului Rockpool, aflat pe lista celor mai bune 10 restaurante din lume. Harbour Rocks Hotel este si el un loc unde timpul pare ca s-a oprit in loc, dar preturile totusi tin pasul… QVB – Queen Victoria Building – este o alta marturie a trecutului, care se imbina halucinant cu prezentul in care metroul circula la cativa metri inaltime de pamant, iar peste drum incep deja sa apara zgarie-norii.
Ghici ce gasesti inauntru? Ceva ce i-ar fi placut, probabil, si reginei Victoria – ca doar nu s-ar fi dat in laturi de la un shopping de calitate, ditamai suverana: un mall! Mai exista si altele, unul dintre ele, numit Central Sydney, se afla intr-o zona a orasului unde n-ai voie sa circuli decat pe jos si sa admiri de la viteza pasului fantanile arteziene la umbra zgarie-norilor in forme indraznete, de vizavi.
Relief citadin in trepte
Darling Harbour – un loc pe malul oceanului, dupa cum ii spune si numele – este accesibil atat cu vaporasul, cat si cu autobuzul daca preferi sa simti pamantul sub picioare. Acum 20 de ani, nu era nimic aici, iar acum musteste de atractii. Cladirile noi si indraznete, metroul suspendat, dar si Acvariul, Muzeul Maritim, cateva magazine, dar mai ales restaurantele, unul dupa altul de-a lungul intregii promenade impodobite cu steaguri colorate si fantani arteziene cu sculpturi diverse.
Specialitatea nu marul unu aici sunt fructele de mare. Arhitectura se constituie in trepte: de la omniprezentii zgarie-nori, pana la cladirile pitice ale restaurantelor de la malul apei, iar mai jos treptele pe care ai loc sa stai si sa privesti in zare vapoarele, celelalte maluri ale orasului, sau soarele reflectat in ape.
Plimbare pe pod
Unul dintre cele mai mari poduri din lume, Harbour Bridge, ofera o priveliste minunata, mai ales la caderea noptii cand luminile se aprind si viata palpita prin toti porii orasului.
Peisaje arhitecturale
Sydney este un oras modern, un loc unde vei descoperi numeroase realizari ale fascinantei arhitecturi moderne. Culori electrizante si opere de arta in ciment se intalnesc la tot pasul.
Gradini cu plante si animale
Chinese Garden of Friendship este o marturie vie a faptului ca australienii din Sydney sunt buni prieteni cu natura. Respecta toate principiile filozofice ale unei gradini clasice chinezesti – motiv pentru care pacea si armonia iti vor cuprinde spiritul agitat de atatea noutati. E o taxa la intrare, dar vei admite, in orice caz, ca a meritat.
Gradina Botanica a orasului, insa, are intrarea libera si se afla chiar in centru. E imensa, traiesc aici sute de specii de plante si pasari. Exista si o gradina zoologica, unde poti sa-ti petreci inclusiv noaptea, in ra getele animalelor de prada – cu care ei se mandresc. Treaba nu e lipsita de sens, pentru ca nu-ti ajunge o zi sa treci prin toate activitatile pe care ti le ofera organizatorii, la un pret de circa 50 de dolari.
Atractii speciale
– Luna Park Sydney
Este un parc de distractii pe malul oceanului, a carui intrare este libera si care contine si un „palat de cristal”, Crystal Palace, unde au loc evenimente – daca esti suficient de excentrica, poti sa-ti faci si nunta aici! Daca deja ai trecut de fericitul eveniment si ai si copiii cu tine, aici toata lumea isi va gasi ceva de facut. Jocurile sunt foarte amuzante, iar privelistea include atat Opera House, podul orasului, cat si o parte din minunata panorama.
– Sydney Heritage Fleet
Supranumit si „Muzeul care merge pe ape”, este o flota alcatuita din vase istorice care au misiunea de a te reintoarce in trecut. Poti merge in croaziera pe un asemenea vas, dintre care unul dintre cele mai faimoase este „James Craig”.
A fost construit in 1874 si a transportat diverse marfuri si pasageri pana in 1932. In 1981 a inceput restaurarea lui, care a durat pana in 1997. Acum transporta mai ales grupuri mici in weekend. Mai sunt si alte vase cu povesti care abia asteapta sa fie descoperite. Muzeul iti ofera si posibilitatea de a lucra ca voluntar pentru a ajuta la restaurarea unor alte vase sau alte activitati legate de viata pe mare.
– Oceanworld Manly
Ai ocazia sa privesti de aproape rechini uriasi, pisici de mare gigantice, testoase si multe altele in acest „Oceanariu”, unde poti sa te scufunzi cu un costum special, chiar daca nu ai mai facut niciodata acest lucru! In afara de aventuri cu vietuitoare subacvatice, aici se organizeaza si petreceri pentru onomastici ale copiilor, si in plus ai cafenele si magazine de suveniruri.
Opera pe ape
Un loc superb pe malul apei este plaja Bondi, unde poti sa privesti surferii lafaindu-te intr-o piscina construita la cativa metri deasupra marii – sau sa te aventurezi in valuri. Poti ajunge acolo cu autobuzul sau cu ceea ce se numeste Explorer Bus, care face turul orasului la un pret mai mic. Faci cam o jumatate de ora din centru. De-a lungul plajei sunt o multime de magazine pitoresti care vand produse pentru plaja, suveniruri, cafea, ceai si carti.
Dar apropo de malul oceanului, nimic nu se compara cu faimoasa Opera din Sydney, emblematica pentru acest oras. Se afla pe un promotoriu ce strajuieste portul si seamana, din departare, cu un stol de pescarusi care-si iau zborul. In limbaj academic, sunt de fapt niste sectiuni de calote sferice intrepatrunse. Este opera arhitectului danez Jorn Utzon, iar constructia ei a durat 17 de ani.
Initial s-a crezut ca va costa 7 milioane de dolari, dar pretul final s-a ridicat la 102 milioane! Trei mii de evenimente au loc in fiecare an in cele o mie de incaperi ale cladirii. Merita sa te afli printre cei doua sute de mii de vizitatori anuali.
Si-am incalecat pe-o sa…
Mai sunt multe de vazut, ti-am spus ca nu-ti ajunge timpul. Mai poti incerca o panorama, ca sa-ti faci inca o idee de ansamblu, pe Turnul Sydney, cea mai inalta cladire din Australia. Are in varf un restaurant unde digestia preparatelor din carne de cangur si crocodil se face cat ai clipi, ametita de priveliste. Viziteaza, de asemenea, si Parcul Olimpic, marturie a Jocurilor Olimpice din 2000, cu care australienii inca se mandresc nevoie-mare. Ai acces si la studiourile Fox, unde poti vizita unele platouri de filmare, poti face shopping sau poti manca la un restaurant de aici.
Lux si relaxare
Daca inchiriezi o vila pe faleza, te vei bucura de un spatiu rafinat privat, de soare si de plimbari lungi cu barca pe care o poti „parca” in fata casei.
Comment (0)