Ce sa faci mai întai? Sa vizitezi muzee sau sa te plimbi pe strazi? Sau prin magazine?
Dupa ce mergi prima data in Spania, cea mai mare dorinta este sa te reintorci. Te cuceres te atmosfera relaxata si frumusetea care te inconjoara sub atatea forme. Daca ti-ai propus insa sa vizitezi in fiecare an o noua locatie, incearca Argentina. Mari cuceritori ai lumii, spaniolii au facut treaba buna pana la urma. Peste tot pe unde au colonizat, au dus spiritul lor cald si fascinant.
Orasul Buenos Aires, capitala Argentinei, e o dovada. Nu mai conteaza cine a trai in vechime pe aceste meleaguri, de vreme ce acum, peste 80% din populatie provine din Spania si Italia. Ce daca esti in America de Sud – te simti ca-n Europa! Numai ca atunci cand la noi e sapte seara, la ei e doua noaptea, soarele apune pe la sase seara, iar temperatura nu depaseste 21 de grade in aceasta perioada.
Patria tangoului
O data pe an, aici are loc Campionatul Mondial de Tangou, sponsorizat de autoritatile locale. Perechile inscrise in concurs vin din toata lumea, iar premiul – cel putin anul acesta – a fost in valoare de 4 000 de dolari. Sigur ca argentinienii au avut cea mai buna pereche, de vreme ce la ei se danseaza tangou la fiecare colt de strada! Dar nu sunt mereu atat de exclusivisti.
De exemplu, la Festivalul International de Film Independent, care a avut loc in primavara, au premiat-o pe Maria Dinulescu ca fiind „cea mai buna actrita” pentru rolul din „Pescuit sportiv”. Mai au si multe alte preocupari spirituale, ca Sarbatoarea Internationala a Cartii, la care sunt expuse carti din toata lumea.
Bineinteles ca au gasit ceva exceptional cu care sa se laude si de data asta: noile manuscrise ale lui Julio Cortazar, nemaivazute, nemaiintalnite… Daca aici si animalele de la Gradina Zoologica primesc cadouri de sarbatori, iti dai seama ca localnicilor le place sa faca totul in stil grandios. Oare la fel se poarta si cu turistii veniti la ei?
Tangoul un stil de viata
Argentinienii il danseaza pe strazi, in restaurante si teatre. E unul dintre cele mai elegante dansuri, desi s-a nascut in cele mai sarace suburbia.
Un oras cosmopolit
Cu 12 milioane de locuitori numai in zona metropolitana, cu arhitectura moderna care se imbina placut cu stradutele inguste si casutele inghesuite, Buenos Aires nu poate fi decat fascinant! Piata Retiro si Puente de la Mujer sunt doua dintre atractiile pe care nu trebuie sa le pierzi.
La pas prin oras
Orasul e putin mai mic decat Bucurestiul, si cel mai bine se circula cu metroul sau cu autobuzul. E ceva mai agitat, pentru ca e port la o stramtoare a Oceanului Atlantic, numita Plata River. Uruguay-ul e la o aruncatura de bat – cel putin pe harta. Maria Dinulescu a fost sedusa de acest aspect: dupa ce si-a luat premiul la Buenos Aires, s-a dus o zi la plaja in Uruguay.
N-ai decat sa faci la fel, dar numai dupa ce ti-ai tocit pingelele pe strazile capitalei Argentinei: ai ce vedea… Porneste din Plaza de Mayo – piata principala a orasului. Aici se strang argentinienii cand au ceva de sarbatorit sau de demonstrat. E un spatiu larg, cu fantani, cu porumbei, cu artisti de strada, asa cum te-ai obisnuit sa vezi si in Spania.
De jur imprejur sunt o multime de alte obiective importante, cum ar fi Cabildo, fost sediu al guvernului in perioada coloniala, acum muzeu. Catedrala Metropolitana, cel mai frumos lacas de cult din America de Sud, poate fi vazuta de aici. A fost construita si demolata de mai multe ori de-a lungul secolelor, pana cand a ajuns în faza actuala; arta religioasa si obiectele de cult o fac demna de a fi pe lista monumentelor argentiniene. In apropiere se afla si somptuoasa cladire a Bancii Nationale. Casa Rosada – o cladire rosie, dupa cum ii spune si numele – este acum Palatul Prezidential.
Casa Rosada
In Piata Mayo or sa te incante gradinile, fantanile si statuile, fosta cladire a Guvernului, Cabildo, dar mai ales Casa Rosada, palatul prezidential cu celebrul balcon de unde personalitatile argentiniene s-au adresat, de fiecare data, multimii – de la Evita Peron si generalul Galtieri, la Diego Armando
Maradona
Obeliscul si alte atractii
Simbolul orasului Buenos Aires este un obelisc înalt de 67 de metri, construit în 1936, în Plaza de la Republica, pentru a sarbatori patru secole de la fondarea asezarii. Aici sunt organizate diverse evenimente culturale. Foarte pitoresc este si cel mai vechi cartier, numit San Telmo, cu cafenele, sali de tangou, magazine de antichitati, biserici vechi, galerii de arta si muzee – un loc care te arunca în trecut si te umple de reverie.
Daca simti ca ai devenit melancolica, du-te la autodromul Juan y Oscar Galvez, unde nu vei duce lipsa de adrenalina. Aici se desfasoara curse de masini înca din 1952. Circuitul se afla într-un parc si este înconjurat de tribune care ofera o vizibilitate maxima asupra întregului traseu.
Muzee la discretie
O lista a muzeelor de vizitat ar trebui sa cuprinda neaparat Muzeul Evita, mereu supraaglomerat, (Ma donna a avut motive serioase sa-si doreas ca sa joace rolul Evitei), Muzeul de Arta Moderna Latino America na (deschis abia în 2001, unde artistii contemporani aspira sa-si gaseasca un loc),
Muzeul de Arta Populara (un fel de Muzeul Taranului de la noi), Muzeul Copiilor (unde te poti juca pana cand te simti de aceeasi varsta cu cei carora le este destinat – copiii între 3 si 12 ani). Nu rata Muzeul National de Arta, unde gasesti colectii ale artistilor vechi si noi, si nici Biblioteca Nationala, una dintre cele mai importante din lume si care a fost condusa între 1955 si 1973 de Jose Luis Borges.
Shopping pe saturate
Daca ai mai multe zile la dispozitie, da o raita si prin magazine. Avantajul aici este ca poti face shopping la orice ora din zi si din noapte. Dupa ora zece seara, cand se închid mallurile, magazinele de cartier înca vand haine si accesorii traditionale. Aici se mai practica tehnicile stravechi de prelucrare a materialelor, astfel ca poti gasi obiecte din piele lucrate exceptional sau tesaturi cusute impecabil, chiar daca nu au vreo eticheta renumita.
Aceleasi articole le poti gasi la targurile din centrul orasului sau în piete, care se organizeaza de obicei în weekend. Punctul de pornire la cumparaturi este tot Plaza de Mayo, de unde porneste Avenida de Mayo, cel mai frumos bulevard din Buenos Aires. Are cam un kilometru jumatate si te duce pana în locul numit Plaza de los Dos Congresos.
Unde gasesti magazine, localuri si galerii – un fel de „Rambla” locala. Lista mallurilor pe care nu trebuie sa le ratezi cuprinde: Abasto Mall, Alto Palermo, Galerias Pacifico (aflat într-o cladire de prin anii 1890, restaurata cu picturi murale si mozaicuri pastrate în perfecta stare), Recoleta. Recoleta este, de altfel, numele unei zone din oras în care se afla si un cimitir unde isi dorm somnul de veci personalitati precum Evita Peron si unde te poti rataci usor, pentru ca arata exact ca un labirint.
Floarea de…metal
Daca ajungi dimineata sau seara, ai ocazia sa prinzi cele zece minute in care se deschide sau se inchide, in functie de razele soarelui. E mai impresionant seara, cand sunt si luminile aprinse, zic localnicii.
Trece-le pe lista
Strada Calle Caminito. Aici chiar si atunci cand te plimbi o sa te simti ca la spectacol, pentru ca poti vedea localnici dansand tangou pe strazi. Strada nu e cunoscuta numai pentru aceste spectacole in aer liber, ci si pentru casele viu colorate, si o gasesti in cartierul La Boca.
Cartierul San Telmo. Unul dintre cele mai vechi din oras, cu stradute inguste si case inghesuite, dar si o mare intensitate de locuri culturale. Gasesti si cafenele, magazine de carti si anticariate. Pentru o lectie autentica de tangou si o masa savuroasa, mergi la restaurantul El Viejo Almacen! Cina incepe la orele 20:00, spectacolul la 22:00.
Parcul ecologic Costanera Sur. E construit pe 360 ha si e o oaza de liniste si verdeata. Cand agitatia orasului ti se pare prea tulburatoare, da o fuga aici. Poti inchiria biciclete de la intrare si o sa ai ocazia sa vezi nenumarate specii de pasari.
Gradinile Japoneze. Sunt cel mai cunoscut „open space” din oras si antidotul perfect pentru zgomotul metropolei. Au fost create in 1967, ca un cadou al imparatului Japoniei, asa ca asteapta-te sa te simti ca in Asia aici. O sa-ti placa tufele si copacii asiatici, micutul lac plin ochi cu crapi uriasi, restaurantul japonez si linistea!
Comment (0)