In erele de mult apuse, stravechea mare care scalda aceasta parte a tarii a lasat in urma ei cateva curiozitati naturale menite sa atraga privirile tuturor turistilor, printre aceste monumente naturale se numara si Muntele de Sare din localitatea Slanic din judetul Prahova. Unic in lume, Muntele de Sare a fost declarat inca din anul 1954 rezervatie naturala geologica si geomorfologica, ajungand astfel un important obiectiv turistic pentru tara noastra.

Pentru a vizita Muntele de sare, turistii trebuie sa ajunga in intravilanul (teritoriul administrativ) orasului Slanic, mai exact in partea de vest a acestuia si de aici pe strada Baia Baciului, la aproximativ 850 de metri de soseaua principala care traverseaza orasul.

Monumentul natural Muntele de sare s-a format in urma prabusirii tavanului unei galerii dintr-o veche mina de sare, mai exact complexul Baia Baciului unde existau 6 exploatari de sare care au functionat pana in anul 1852. Apele au invadat aceste exploatari si au dizolvat sarea, producand prabusirea tavanelor minelor.

In urma acestor prabusiri, a alunecarilor de teren si a aportului de apa dulce, masivul de sare a inceput sa iasa din depozitele protectoare, iar ulterior se prabuseste si tavanul fapt ce determina formarea unui put in mijlocul masivului. Adancimea de 50 de metri a acestui put a fost rapid umpluta cu apa, mai exact 20 de metri, astfel formandu-se Lacul si Grota Miresei. Acest nume a fost acordat in anul 1920, cand la doar patru zile dupa nunta o mireasa decide sa isi curme viata si se arunca de pe varful Muntelui de Sare. Cauza acestei sinucideri pare a fi casatoria fortata pe care a facut-o cu un barbat pe care nu il iubea, iar de la acest eveniment localnicii au numit locul evenimentului Lacul si Grota Miresei.

Formarea acestui Munte de sare chiar daca a fost naturala se datoreaza actiunii umane, mai exact a exploatarii celor 6 ocne de sare din aceasta zona. In urma fenomenelor naturale de tipul cutremurelor, eroziunilor si a alunecarilor de teren se formeaza formele de relief care impresioneaza in prezent. Acest relief de tip carstic este format din santuri tubulare, orificii tubulare, creste ascutite, alveole si crapaturi (fisuri) adanci, diversitatea formelor carstice purtand numele de: ponoare, lapiezuri, concretiuni si arcade de sare.

Actiunea eroziva a apei si a vantului a contribuit la formarea unor detalii extrem de complexe, detalii care fascineaza fiecare vizitator prin gratie si maretie. Cele mai importante elemente care formeaza flora Muntelui de Sare sunt: pelinul, steluta si sararica.

In zilele noastre rezervatia naturala Muntele de Sare se intinde pe o suprafata de doua hectare. Muntele de sare, alaturi de Grota Miresei (care are 20 de metri adancime si o suprafata de 425 metri patrati), Baia Miresei, Lacul Mare (cunoscut si sub numele de Baia Baciului, are o adancime maxima de 7 metri si o suprafata de 5100 metri patrati) si Baia Porcilor (contine namol terapeutic, are o adancime de sub un metru si o suprafata de 1460 metri patrati), formeaza Complexul Baia Baciului, un complex extrem de apreciat de turistii din toate colturile tarii.

De-a lungul anilor numeroase personalitati de seama din intreaga lume au admirat frumusetea Muntelui de sare, dintre acestea ii mentionam pe: imparatul Hirohito din Japonia, kaiserul Wilhelm din Germania si regele Gustav din Suedia. Pe langa frumusetea acestui munte in miniatura, turistii vor putea admira si vechea Casa a Camarasiei (anul 1800), statuile din sare ale lui Decebal si Traian sculptate de artistul Iustin Nastase, vechea mina de sare Unirea sau lacurile sarate.

Pentru turistii care viziteaza Muntele de sare, este foarte important sa stie cum sa respecte acest monument al naturii, deoarece in timp muntele este erodat lent de actiunea apelor meteorice, astfel volumul exterior al acestuia se reduce iar cavitatea interioara se largeste. Acestui fenoment natural de eroziune, de-a lungul anilor au contribuit si: turistii care au rupt bucati de sare din munte, cutremurul din anul 1977, dar si precipitatiile abundente din anii 1993 si 1999.