Nordul Moldovei, mai exact regiunea cunoscuta sub numele de Bucovina, se remarca prin manastirile spectaculoase pe care le pune la dispozitia vizitatorilor. Situata in localitatea Arbore din judetul Suceava, pe malul raului Solca, Manastirea Arbore se remarca prin pictura murala exterioara a bisericii care poarta hramul “Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul” si prin turnul clopotnita care dateaza din anul 1867.
Incepand cu anul 1993, UNESCO include Manastirea Arbore pe lista patrimoniului cultural mondial, in grupul “Bisericile pictate din nordul Moldovei”. In acest fel aceasta capodopera in stil moldovenesc va putea fi admirata atat de vizitatorii din tara, cat si de cei de peste hotare.
Incepand cu anul 1486, timp de aproape 40 de ani, Luca Arbore a fost portarul Sucevei, iar unul dintre cele mai mari fapte de vitejie este apararea cu succes timp de trei saptamani a Cetatii de Scaun, impotriva asediului polonez din anul 1497.
Fiu al parcalabului de Neamt Arbore, boierul Luca Arbore a fost pe langa portarul Sucevei si unul dintre marii boieri ai lui Stefan cel Mare, sfetnicul de seama a lui Bogdan cel Orb si tutorele politic al lui Stefanita Voda. In anul 1502, Luca Arbore cumpara satul Solca de Jos (care apartinea mosiei Solciilor), ii schimba numele, construieste o curte domneasca, iar in anul 1503 incepe ridicarea Manastirii Arbore, pe care o termina in acelasi an.
Constructia manastirii (in stil boieresc, fara turla si cu rol de necropola pentru familia sa) se remarca prin echilibrul proportilor, prin unele inovatii arhitectonice si este construita din caramida si din piatra (extrasa din carierele de piatra din acea regiune).
Insa in anul 1523, hatmanul Arbore este ucis din ordinul lui Stefanita Voda, motivul acestei asasinari fiind tradarea. Hatmanul nu a fost judecat, el fiind gasit vinovat in mod direct, tot atunci fiind ucisi si doi fii ai acestuia, de asemenea din ordinul domnitorului. In urma acestor decizii aspre si nefondate, miscarile boieresti impotriva domnitorului incep sa prinda “viata”.
Hatmanul Luca Arbore este inmormantat in pronaosul manastirii pe care a ctitorit-o, iar chivotul mormantului este apreciat drept “cel mai valoros insemn funerar de stil gotic”, din intreaga Bucovina. Dupa moartea ctitorului, in anul 1541 mesterul moldovean Dragos Coman se ocupa de pictura interioara si exterioara a manastirii (la 38 de ani de cand aceasta a fost construita), sora hatmanului Arbore, Ana, fiind cea care a dorit finalizarea manastirii.
Pictura impresioneaza prin culorile calde si luminoase folosite, prin eleganta extrema a siluetelor, dar si prin deosebita calitate decorativa. Insa intre secolele al XVII-XVIII-lea, datorita lipsei acoperisului, biserica s-a degradat, pictura interioara fiind cea mai expusa. Lucrarile de consolidare si restaurare nu au afectat arhitectura initiala a bisericii, cele mai importante fiind cele din anii: 1909-1914, 1936-1937, 1955-1956, 1965-1970, 1975 si 1980-1993.
In pronaosul bisericii, turistii pot vizita mai multe morminte ale familiei Arbore, cel mai important fiind cel al ctitorului Luca Arbore, realizat in stil gotic. De asemenea turistii pot admira si turnul-clopotnita de piatra care a fost ridicat in anul 1867, acesta are un etaj si este pozitionat in partea de nord-vest a bisericii.
Printre obiectele de patrimoniu turistii vor descoperi: carti religioase, o icoana de lemn cu “Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul”, un manuscris al “Faptelor Apostolilor”, etc. In acest fel, fiecare incursiune la Manastirea Arbore va fi o incursiune in trecutul glorios al tarii, o incursiune in universul cultural, dar si o incursiune spirituala.
Comment (0)