Situata in partea central sudica a tarii, in Campia Romana, mai exact in Municipiul Bucuresti, Manastirea Antim, reprezentativa stilului brancovenesc, impresioneaza turistii prin frumusetea deosebita si prin cultura pastrata cu atata sfintenie.

Sfantul Mitropolit Antim Ivireanul, considerat si cel mai de seama ierarh, pastor si invatator al Tarii Romanesti, hotaraste sa construiasca o manastire chiar in ziua de praznuire a Sfintei Mucenite Agata (5 februarie 1713), in locul unei vechi biserici de lemn.

In acea perioada, locul in care urma sa se construiasca manastirea purta numele de “mahalaua popii lui Ivasco” si era situat in apropierea Catedralei Patriarhale. In semn de multumire Divinitatii, ctitorul Antim decide ca “in fiecare an sa se imbrace o fata cu ie, cu rochie, cu cizme, cu brau si sa i se dea 230 bani”.

Sprijinit material de mai multi credinciosi, Sfantul Antim se dedica trup si suflet manastirii, acesta isi va sacrifica intreaga avere pentru construirea manastirii sale de suflet.

Inca de la inceput, pentru a isi dovedi dragostea fata de Dumnezeu si fata de Sfinti, ctitorul Antim inchina manastirea “Tuturor Sfintilor”, acesta fiind si hramul pe care Manastirea Antim il poarta in prezent.

Pe langa sustinerea spirituala si financiara a lucrarilor de constructie, Sfantul Antim a participat si efectiv la construirea manastirii. Acesta realizeaza planurile de constructie ale manastirii, in prezent se pastreaza planul original al bisericii scris pe hartie si un plan scris pe pergament care dateaza din anul 1715.

Se construiesc chilii si lacasuri pentru odihna obstei monahale, se doneaza manastirii mai multe mosii, mori, vii, stupi si animale, iar biserica primeste vesminte scumpe, carti si obiecte de argint.

Inca de cand incepe construirea manastirii (1713), Sfantul Antim intocmeste un testament prin care stabileste administrarea si organizarea manastirii, iar Sfantul Sinod decide ca Manastirea Antim sa fie libera, cu o autonomie proprie.

Sfintirea bisericii mari din cadrul Manastirii Antim are loc in anul 1715. Staretul manastirii va fi chiar Sfantul Antim, acesta este cel care se ocupa de administrarea manastirii si a averilor acesteia, este ajutat de cinci epitropi alesi din randul negustorilor, iar veniturile manastirii se impart persoanelor nevoiase.

Printre faptele “de lauda” facute de Sfantul Antim, se pot enumera: inmormantarea si pomenirea gratuita a saracilor fara adapost, scolarizarea unui anumit numar de copii “pe cheltuiala manastirii”, imbracarea saracilor, a copiilor si a batranilor, gazduirea strainilor timp de trei zile si ajutorarea bolnavilor.

Dar Sfantul Antim nu s-a multumit doar cu ajutorarea fizica a poporului, acesta dorea si educarea intelectuala si morala a acestuia. In acest sens el infiinteaza o tipografie si o biblioteca publica de imprumut (prima de acest fel din Tara Romaneasca).

Chiar si dupa trecerea in nefiinta a Sfantului Antim, manastirea acestuia continua sa infloreasca. Respectand deciziile luate de predecesorii Stefan Cantacuzino, Nicolae Voda si Ioan Voda, in anul 1731 domnitorul Tarii Romanesti, Mihai Racovita, semneaza hrisovul care scutea manastirea de impozite si dari, la fel face si domnitorul Grigore Ghica Voda in anul 1734.

Cutremurul din luna mai a anului 1738 darama cele doua turle originale din caramida ale bisericii, acestea sunt inlocuite cu unele din lemn, iar intre anii 1746-1747 manastirea se restaureaza complet, catapeteasma fiind in cateva locuri aurita.

Calugarii greci jefuiesc averea Manastirii Antim, iar pana in anul 1797 aceasta ajunge intr-o stare deplorabila fiind trecuta de catre domnitorul Alexandru Voda Ipsilanti in subordonarea Episcopiei Argesului. Incepand cu anul 1797, in aceasta manastire incepe sa functioneze Scoala de Preotire, in anul 1836 Seminarul Mitropoliei Ungro-Vlahiei, iar intre anii 1840-1864 aici au fost pastrate Arhivele Statului.

Episcopul Iosif al Argesului si Mitropolitul Dosoftei ajuta la “renasterea” manastirii, in anul 1812 se refac turlele bisericii si acoperisurile cladirilor, iar in anul 1820 Episcopul Ilarion realizeaza mai multe lucrari de restaurare. Din pacate pana in anul 1850 Manastirea Antim ajunge din nou in paragina, zece ani mai tarziu incepand o noua serie de lucrari de restaurare care se termina in anul 1863, sub indrumarea Episcopului Clement al Argesului.

In vara acelui an, chiar in prezenta Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, in biserica manastirii incep sa se oficieze slujbe. Revarsarea Dambovitei inunda biserica, iar intre anii 1865-1867 sunt efectuate lucrari de restaurare a fundatiei si a pardoselii.

Palatul Sfantului Sinod se construieste intre anii 1910-1912, iar in timpul primului razboi mondial (1917) aici sunt aduse Moastele Sfintei Filofteia de la Curtea de Arges, de atunci in Manastirea Antim se serbeaza si aceasta sfanta.

Pana in anul 1927 manastirea este considerata filiala a Parohiei Biserica Alba – Postavari, insa din anul 1927 aceasta este transformata in parohie independenta. Intre anii 1939-1946 se construiesc actualele turle din caramida, intre anii 1950-1953 se restaureaza paraclisul, pictura, monumentalul mozaic, iar intre anii 1964-1966 se construieste si o instalatie de incalzire centrala.

In anul 1950 manastirea devine Paraclisul Patriarhal si Resedinta Episcopala si se construieste actualul muzeu. In timpul comunismului, intre anii 1984-1986 sunt demolate o parte din chilii, Palatul Sfantului Sinod este mutat spre vest iar biserica cea mare este restaurata (deoarece fusese afectata de marele cutremur din 1977).

Noile chili si gradina dintre cele doua paraclise sunt construite intre anii 1988-1996, se resfinteste paraclisul si se deschide muzeul in care turistii pot admira carti vechi, icoane si alte obiecte bisericesti.