Una dintre cele mai frumoase si spectaculoase cascade de pe teritoriul muntilor Bucegi, dar si din intreaga tara, este Cascada Urlatoarea. Aceasta atrage ca si un magnet mii de turisti in fiecare an, turisti care isi doresc sa evadeze din poluarea si galagia citadina. Ajunsi in acest deosebit de frumos colt al naturii turistii vor descoperi un aer curat puternic ozonat, vor descoperi peisaje naturale nealterate de prezenta umana si o liniste care este intrerupta doar de “glasul” cascadei. Pentru a completa farmecul Cascadei Urlatoarea trebuie mentionata frumoasa, dar trista, legenda care s-a “tesut” in jurul acesteia. Astfel batranii locului amintesc despre existenta unei tinere pastorite, o copila a Jepilor batrani, care fiind ingrozita de faptul ca doi frati s-au indragostit de ea decide sa isi curme viata. Tanara pastorita se arunca de pe stanca care strajuieste varful actualei cascade, iar plansetul acesteia reprezinta chiar zgomotul pe care il produce apa cascadei.

Situata in apropierea orasului Busteni din judetul Prahova, foarte aproape de traseul turistic de pe valea Jepilor care face legatura intre orasul Busteni si Platoul Bucegi, Cascada Urlatoarea isi asteapta turistii dornici de aventura si de a admira un impresionant monument al naturii. La aceasta cascada se poate ajunge si din localitatea Poiana Tapului, localitate care in zilele noastre este considerata un cartier al orasului Busteni. Formata de paraul Urlatoarea (mai exact de confluenta vailor Urlatoarea Mica si Comorilor), de unde ii vine si numele, aceasta cascada este pozitionata la inaltimea de 1 100 metri. Pe langa caderea principala de apa care atinge inaltimea de aproximativ 15 metri, cadere care are un debit important si care produce un zgomot puternic, turistii vor mai putea admira si alte doua caderi secundare de apa. Acestea au dimensiuni mai mici si se desfasoara cateva zeci de metri mai sus, chiar pe cele doua paraie Urlatoarea Mare si Urlatoarea Mica, atragand si acestea prin salbaticie si farmec aparte.

Cascada este situata la poalele Jepilor si deasupra Poienii Tapului, in acest fel accesul se face usor fie din Busteni, fie din Poiana Tapului. Daca pornim din statiunea Busteni, chiar din punctul de plecare a telecabinei care urca pe Platoul Bucegilor, drumul urca drept, fara bifurcatii, pana la marginea (sau liziera) padurii. De aici trebuie urmat traseul turistic marcat cu bulina rosie spre partea stanga, traseu care urca usor pana in zona numita “La Gratare” unde vom intalni o bifurcatie. De la aceasta bifurcatie daca se face in dreapta pe poteca marcata cu un triunghi albastru se ajunge la Cabana Piatra Arsa, iar daca se urmeaza poteca din fata atunci se ajunge la Cascada Urlatoarea. La fel de simplu si de pitoresc este si drumul care porneste din Poiana Tapului, acesta presupune urmarirea strazii Urlatoarei si a traseului intins de-a lungul drumului forestier care strabate intreaga vale. Cascada Urlatoarea este accesibila turistilor in fiecare anotimp, traseul catre aceasta cascada este considerat a fi cel mai usor din muntii Bucegi, echipamentul adecvat este insa recomandat. Fluxul cel mai mare de turisti este totusi in timpul sezonului estival, atunci cand o excursie catre cascada ajuta la uitarea caniculei de afara, chiar si doar pentru cateva ore.