Turistii care ajung in judetul Harghita, mai exact in apropierea localitatii Baile Tusnad, nu trebuie sa omita Lacul Sfanta Ana, singurul lac vulcanic de pe teritoriul tarii noastre.
Incepand de la drumul care trebuie parcurs pentru a ajunge la acest lac vulcanic si terminand cu momentul in care esti intr-o barca chiar pe mijlocul lacului, fiecare clipa petrecuta in acest frumos colt de rai va fi o adevarata binecuvantare.
Pozitionat in Carpatii Orientali, la limita dintre judetele Harghita si Covasna, chiar in masivul Ciomatu (stanga Oltului), Lacul Sfanta Ana atrage anual mii de turisti dornici de un sejur de neuitat.
Din statiunea Baile Tusnad exista numeroase poteci care ajuta turistii sa ajunga la acest lac si in acelasi timp in rezervatie, deoarece in jurul lacului vulcanic s-a dezvoltat o adevarata rezervatie naturala, geologica, faunistica si floristica.
In apropierea lacului turistii vor putea opta si pentru capela romano-catolica care poarta hramul Sfanta Ana, asadar toti cei care doresc sa obtina si linistea sufleteasca o pot vizita.
Daca plecati din capitala tarii, pentru a ajunge la acest lac vulcanic trebuie sa treceti prin Brasov si apoi prin Sfantu Gheorghe, urmand drumul E578. Din localitatea Bixad trebuie sa faceti in dreapta spre Balvanyos si Lacul Sfanta Ana, iar pana la lac mai aveti de parcurs inca 17 km pe drumul 113.
Daca veniti din nordul tarii dinspre Miercurea Ciuc, atunci la Bixad trebuie sa faceti in stanga. Inainte de a ajunge la Baile Balvanyos drumul se va bifurca si trebuie facut in stanga, daca urmati indicatoarele nu aveti cum sa va rataciti.
Ceea ce impresioneaza in cazul acestui lac este faptul ca este pozitionat chiar in craterul unui vulcan stins, vulcan care purta numele de Ciomatu sau Ciomandu (in functie de sursele citate).
Acest crater este pozitionat in masivul vulcanic Puciosu si reprezinta locul ultimei eruptii vulcanice din muntii Carpati si in acelasi timp si din Europa de Est.
Cercetatorii nu au reusit inca sa stabileasca varsta exacta a Lacului Sfanta Ana, se preconizeaza ca ultima eruptie a avut loc acum aproximativ 32 000 de ani si ca formarea lacului a inceput acum circa 8 800 – 9 800 de ani, la inceput fiind o turbarie si apoi un lac putin adanc.
Lacul Sfanta Ana nu impresioneaza prin dimensiuni, acesta este pozitionat la altitudinea de 946 metri, are o lungime de 620 de metri si o latime maxima de 460 metri.
Intins pe o suprafata de circa 19,3 hectare si atingand o adancime maxima de 6,4 metri, Lacul Sfanta Ana are o forma aproape circulara, mai exact ovala, semiaxa mare fiind de 680 metri si cea mica de 470 metri.
Grosimea maxima a sedimentelor depuse pe fundul acestui lac este de circa 4 metri. Ceea ce va impresiona in cadrul acestui lac vulcanic este faptul ca apele acestuia sunt doar din precipitatii, nu are izvoare subterane care sa il alimenteze cu apa.
In acest fel puritatea apei este aproape de perfectiune, apropiindu-se de cea a apei distilate (avand 0,0029 ml minerale). Emanatiile mofetice de pe fundul lacului si din peretii craterului in care este format impiedica dezvoltarea unui univers subacvatic, in cadrul acestui lac vulcanic.
Astfel gradul de mineralizare a lacului este foarte scazut, in timpul iernii acest lac poate sa fie acoperit de un strat de zapada care atinge chiar si 1 metru.
Lacul Sf. Ana
Daca tinem cont de legendele care “circula” in jurul acestui lac vulcanic, lucrurile sunt mult mai simple si mai usor de inteles. Astfel una dintre legende aminteste despre casatoria dintre doi tineri, casatorie care a fost organizata doar din motive financiare.
Tanara fata, pe numele sau de Ana, decide sa isi puna capat zilelor aruncandu-se chiar in noaptea nuntii in acest lac, trupul ei nemaifiind niciodata gasit. Cea de-a doua legenda invoca o perioada de timp de mult apusa si aminteste despre doi frati tirani.
Unul dintre acestia isi avea cetatea chiar pe varful Puciosul din zona iar cel de-al doilea pe locul actualului lac, aici fiind un munte in acea perioada. Deoarece fratele care traia pe varful Puciosul castiga o caleasca extrem de frumoasa, invidia celuilalt frate depaseste orice limite.
Astfel tiranul alege o caleasca la care inhama 8 dintre cele mai frumoase fete din intregul tinut, printre care si neinfricata Ana. Caleasca era insa foarte grea si fetele nu au reusit sa o miste din loc, motiv pentru care tiranul incepe sa le biciuiasca.
Atunci Ana, nemaindurand chinurile isi blesteama stapanul si isi doreste ca pamantul sa se deschida si sa fie inghititi de flacari. De atunci in locul vechii cetati a ramas doar un lac cu apele extrem de limpezi, un lac despre care se spune ca ar fi format din lacrimile fecioarelor persecutate.
Potrivit localnicilor este foarte usor ca toti cei care ajung la acest lac sa afle cum va fi vremea, datorita celor doua fisuri care s-au format in munte. Astfel daca emanatiile acestor fisuri “pisca la nas” atunci va fi furtuna sau vreme rea, iar in caz contrar va fi vreme frumoasa.
Acest fenomen are insa si o explicatie stiintifica, asadar localnicii nu se insala prin “statia” lor meteorologica.
Deoarece in interiorul muntelui mai exista inca activitate post-vulcanica care este extrem de sensibila la schimbarile de presiune atmosferica, in cazul in care presiunea atmosferica este scazuta gazele (adica bioxidul de carbon si sulful) ies la suprafata si vor inunda fisurile din munte cu un miros intepator.
Datorita faptului ca presiunea atmosferica este de fapt forta prin care aerul apasa suprafata terestra, atunci o presiune atmosferica scazuta determina de fiecare data vremea rea.
Padurile de conifere care inconjoara acest lac determina un aer puternic ionizat, nepoluat, in acest fel turistii se vor putea bucura si de efectele terapeutice ale zonei.
Comment (0)